vă tot zic de două zile că mănânc pâine expirată. ei bine, azi am mâncat cereale. irelevant.

eu sunt un mâncător calificat de ciocolată. evident, am preferinţe. mai fac şi excepţii, dar de regulă mă îndop cu preferinţele. evident, de sărbători primesc excepţii. excepţiile cu măr şi scorţişoară le redirecţionez, că deh… sunt alergică la blestemata aia de scorţişoară. excepţiile cu tot soiul de creme şi nebunii au aceeaşi soartă… dar eventual le gust înainte. azi am pus mână pe o excepţie cu tiramisu. urăsc tiramisu, mi se pare o mare scârboşenie. cum ambalajul părea puţin forţat am decis să îl inspectez… şi ce să vezi, expirase în urmă cu o luna. evoluăm totuşi, acum o săptămână am primit o cutie mare de merci expirată de 8 luni. rancezimea bucăţelei de merci cu alune mi-a tăiat pofta de mâncare pentru câteva ore.

au trecut aproape 20 de ani de când am ieşit de sub regimul comunist. au trecut aproape 20 de ani de când rafturile magazinelor sunt încărcate de tot soiul de chestii. de ce mai ţin oamenii ciocolata în dulap aşteptând să o dea mai departe atunci când au nevoie de un favor sau merg în vizită şi se iveşte vreo ocazie specială?

există posibilitatea ca datele acelea de expirare să nu fi fost sesizate, dar există şi posibilitatea să fi fost ignorate pe principiul lasă că nu se strică aşa de repede sau nu îşi dă nimeni seama.

mă tot întreb, oare ciocolata stă în dulap lângă săpun sau în vitrină?

m-a trezit nevastă-mea cu noaptea în cap pe la ora 11. i-am zis că o să-mi ia ceva timp să ajung în oraş că nu am pe mine nici chiloţi. chiar nu aveam. m-am mai întors câteva minute de pe o parte pe alta şi apoi mi-am luat în picioare şosetele purtate şi ieri. le-am mirosit în prealabil.

peste tot în jur se discuta ce am discutat eu ieri cu voi… treaba cu fumatul, amenzile şi lipsa scrumierelor. peste tot, adică la singura masă ocupată în crâşmă la ora aia criminală. eu aud foarte prost dacă nu e vorba de tras cu urechea. văzul mă înşală însă de fiecare dată. aştept să vină cineva cu mine la un control oftalmologic. până atunci o să continui să testez ochelarii cunoscuţilor. până acum cel mai bine văd cu -0,5. rezonabil. aştept!!!

pâinea e tot expirată. mă pregătesc să fac o listă şi 100 de listuţe cu tot ce am de făcut înainte de sesiune… în sesiune fiind invitată la un workshop delicios într-o locaţie delicioasă. delicios. deocamdată nu ştiu ce agendă să încep.

uh, se bagă cineva la o supă de pui cu cascaval? 

afară ninge liniştit şi evident în sobă nu arde cine ar trebui să ardă. tocmai a apărut online, deci clar nu e în sobă. mă irită tare de tot atmosfera asta de sărbătoare cu ghilimelele de rigoare. toate sunt închise… sau erau, că azi iulius mall era deschis. ne-am bucurat nespus când ne-a spus chelnerul că nu se mai fumează… adică nu ne aduce scrumieră, să ne descurcăm fără. ne-am descurcat.

m-a sunat şi soacră-mea să îmi ureze un an nou fericit plin de împliniri şi pule mături cu specificaţia că poate poate mă vede şi pe mine cu un băiat că deja toată lumea bună din jurul ei pune rămăşag că fetele îmi trezesc mai mult interes. nu zic nimic. da, afară ninge liniştit şi ar merge un white russian cu un singur cub de gheaţă şi o felie de tort de ciocolată.

later edit:  ah, da… uitasem… tot din pricina sărbătorilor tocmai mănânc pâine expirată azi.

iar e prima zi a anului… buna dimineata!

Paper Planes ~ M.I.A.

i-am luat lui dan de crăciun o carte… şi drept mulţumire că am cheltuit bani pe carte şi pe shipping cluj-praga [care a fost mai scump] dobitocul îmi scrie CITEZ

Cand mi-ai zis de cartea asta am crezut ca e o colectie de glume, dar dupa 10 pagini e un cacat plin de filosofie si mai stiu eu ce. Multumesc.

sunt încă în stare de şoc, băiatul ăsta e mai sincer decât mine

cam aşa arată sfârşitul. e înglobat în început. oricât ar dura, totul e închis în cerc. nu mai contează dacă e vorba de o secundă, o noapte sau timp imposibil de măsurat cu clepsidra căci întotdeauna o să uităm să o întoarcem. început şi sfârşit. sfârşit şi început. pereţii dispar, geamurile se sparg şi apoi revin la unitate, totul se învârte ca mai apoi să se opresca.

respiră!

m-a întrebat acum câteva zile o puştoaică dacă e adevărat că prietenul meu a murit. i-am zis că da. m-a întrebat “de ce”. i-am răspuns tot cu da. mi-a zâmbit rânjit şi mi-a zis că nu credea că e adevărat. până şi eu uit uneori că e adevărat. i-am răspuns tot cu un fel de da.

comments are off for this post

mai spune-mi o poveste apoi lasă-mă să adorm pe umărul tău şi dimineaţă promit să-ţi arăt tot. tot ce-mi amintesc. ştiu că eşti aici. erai şi aseară când s-a stins lumina şi te-ai agăţat de părul meu încercând să anticipezi dimineaţa visând lângă mine… sau în locul meu. cine sunt oamenii ăia? de ce îi vedeam legănându-se în umbră? de ce au lăsat în urma lor cioburi şi sânge? oare noi le-am făcut rău?

te fascinează ce-ţi arăt, dar te întristezi. îmi spui să mă grăbesc şi să nu-mi mai controlez sentimentele. mă faci să râd… m-ai antrenat atât de mult când vine vorba de autocontrol şi acum îmi zici să mă arunc în valul care lipseşte? tu chiar crezi că o fărâmă de ce simt eu o să schimbe povestea stupidă pe care ne prefacem iar că nu o ştim?

m-am trezit în mijloc de noapte plângând.

visul era localizat la mine în pat. lângă mine era el. stătea la margine şi mă ţinea oarecum în braţe. pe obrajii lui şiroiau lacrimi şi abia îşi ţinea ochii deschişi. albastrul ăla perfect era insesizabil [iar aberez]. vorbea cu mine şi ţin minte doar că l-am întrebat de ce stă acolo [pe locul meu adică] şi mi-a răspuns că el pleacă primul. m-am trezit în partea în care stăteam şi în vis cu mâinile întinse spre el, doar că el nu era [era cam ciudat să fie] şi camera mea mi se părea străină. plângeam. eu, nu el.

dimineaţă ochii încercau cu greu să se deschidă, umflaţi de plânsul meu imposibil de controlat. încerc să-mi dau seama unde greşesc că am o vagă senzaţie că încearcă să-mi atragă atenţia asupra unei chestii care îmi scapă cu desăvârşire.