paused. abandonat undeva în bară. e o diferenţă de 50 de secunde între ce arată telefonul şi ce văd în dreapta jos. mâna stângă e o pungă în care s-a vărsat durere. nu o simt întotdeauna… dar când se întâmplă… spatele şi gâtul suferă în aceeaşi măsură. am primit bisturiul nou. nu îmi zâmbeşte nicicum. m-aş putea servi de el în operaţiunea piele… dar totul poate să fie mai simplu… mult mai simplu. am râs azi în cel mai fals mod posibil… cu cel mai behăit “ha ha ha” de care sunt capabilă. alex domnu’ doftor se uita la mine stupefiat. asta a fost reacţia mea când mi-a spus că dacă n-aş avea întreg corpul sănătos buşit mi-ar da căpşorul de perete să îmi revin. îmi revin doar imaginându-mi textura peretelui. încerc să ţes ceva apropiat de realitate şi… cred că îmi iese.

later edit:

am adormit cu telefonul în mână. în consecinţă… m-am trezit la a doua strigare a alarmei şi… o să ajung la timp la şcoală [ăsta fiind un lucru bun]…

diacritice vă pun mai târziu

aşa arată “un brăduţ” înfipt în pământ cu bestialitate de mânuţa mea firavă. în procesului de plantare am reuşit să omor nişte viitori clopoţei. am aflat ce e aia mistrie. end of story.

via

nu am obiceiul să citesc. trăiesc cu senzaţia că dacă ating paginile prăfuite ale unei cărţi uitate de lume o să-mi cadă un pian cu coadă în cap. două exemplare mi-au atras totuşi atenţia: aici şi aici. enjoy

later edit: a se observa că am învăţat ce-s ălea diacritice.

să presupunem că există o maşină. să presupunem că în stânga e un tip şi în dreapta e o tipă. să presupunem că undeva într-o curbă, maşina scapă de sub control şi loveşte spatele unui autocar parcat neregulamentar pe a 4a bandă. să presupunem că după impact şi după ce se deschid pungile de aer cei doi sunt în viaţă.

cum ies cei doi din maşină?

tipul, pentru că e tip, îşi deschide centura de siguranţă, se prinde cu două mâini de plafon şi se extrage artistic pe geam.

tipa, pentru că totuşi e tipă, deschide centura de siguranţă, deblochează portiera apoi o deschide.

later edit: să presupunem că s-a şi întamplat.

stăteam pe jos cu genunchii pe post de sâni şi mă uitam în gol. văd prin pereţi la fel de clar cum văd prin oameni. christina se uita la mine şi vorbea singură. din harababura care e în capul ei a legat câteva cuvinte care mi-au atras atenţia pentru o fracţiune de secundă. vorbea despre chestii pe care eu le manifest… dar nu le înţeleg. da, îmi e frică. tremur. dacă ar fi să rod unghii până şi pisica ar rămâne fără gheare. da, uneori îmi curg lacrimi. alunecă repede pe porţelan. se ascund între fibre. da, sunt speriată. pe faţa mea se pierd trăsăturile. nu sunt eu.

am flash-uri. prezenţa ei mă sufocă şi mă linişteşte în aceeaşi măsură. dacă ar fi să aleg i-aş spune să plece. o să o facă oricum.

îmi amintesc secunde. sunt ca o ramă digitală de calitate infectă.

pana acum n-am observat asta.

si-am facut-o si pe asta… l-am mutat intr-o cutie de bomboane… sau de ceai… sau de bomboane…

mi-am golit scrumiera in palma…

ciocolata mi-a parut cenusa…

si sper doar sa nu caut acolo bomboane…

am facut urmatorul pas din seria *m-am nascut inteligenta… dar educatia m-a stricat* si am ajuns si la master… deci doi ani de acum incolo asteptati-va iar si din nou la posturi de sesiune [ha ha ha]. in rest toate verzi si frumoase… azi chiar n-am niciun gand betivan de expus pe blog… dar am pus gheruta pe o piesa care acum zace pe repeat. enjoy

[5 years time]

era sa uit… am trecut si eu in lumea wp 2.6.2… apasand doar pe un buton si utilizand genele din dotare asupra lui Auras. hi hi hi thanks!

m-am trezit cu un sentiment ciudat. un fel de frica amestecata cu de-a dreptul spaima si pe deasupra vagi urme de zambet gol, fara sens.

ai putea sa ma distrugi mutand un singur pion.